Best bookmaker bet365 Bonus

Menu

Descinderi în Argeș și București. 11 persoane vor fi conduse la audieri

  • Scris de Lucian Rădulescu
  • Categorie: Ultimele stiri

descinderi 1Astăzi, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Argeş efectuează 25 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme de transport şi construcţii, din Argeş şi Bucureşti. / 11 mandate de aducere urmează să fie puse în aplicare.

La data de 19 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 25 percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane fizice.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2007, un acţionar al unei firme de transport şi construcţii din Piteşti ar fi împrumutat altor 2 acţionari 2.263.800 de lei pentru a cumpăra acţiuni în numele său, astfel încât să devină acţionar majoritar.

Ulterior, pentru recuperarea sumei împrumutate, acţionarii implicaţi ar fi încheiat un contract fictiv cu o altă firmă pe care o controlau, invocând o restituire de bani pentru  o pretinsă nerespectare a unei clauze contractuale.

11 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best bookmaker bet365