Best bookmaker bet365 Bonus

Menu

Gruia Stoica își va afla astăzi sentința definitivă

  • Scris de Lucian Rădulescu
  • Categorie: Ultimele stiri

gruia stoica-696x395Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să se pronunțe, astăzi, în dosarul în care omul de afaceri Gruia Stoica, supranumit „regele vagoanelor” a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani închisoare cu executare pentru infracțiuni de corupție legate de trucarea unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia.

La începutul lunii iulie 2014, magistrații Curții de Apel Ploiești au decis luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de Gruia Stoica, dar după alte 11 termene, pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de aceeași instanță la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia a fost atacată la instanţa supremă.

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, care controla GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transportul de cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă.

Magistrații Instanței Supreme vor decide, astăzi, soarta lui Gruia Stoica, cel acuzat de cumparare de influență, dar și soarta lui Doru Boștină, avocatul care a ar fi acceptat promisiunea de a încasa 3 milioane de euro pentru a-i asigura proprietarului Grup Feroviar Roman informatii prețioase din licitația organizată în urmă cu doi ani de către compania de energie Oltenia, față de un contract se derula pe câțiva ani și valora peste 100 de milioane de euro.

În primă instanță, Gruia Stoica a fost găsit vinovat de cumpărare de influență și condamnat de judecătorii Curții de Apel Ploiesti, la 4 ani de închisoare cu executare, o pedeapsă care a fost contestată de Gruia Stoica, dar și de procurorii DNA, care nu uită faptul că multimilionarul nu a recunoscut niciodată acuzațiile, deși la dosar, spun anchetatorii, s-ar afla înregistrările ambientale ale unor discuții purtate de Gruia Stoica cu avocatul Doru Boștină și care ar proba aceasta acuzație. Pe de altă parte, anchetatorii spun că Gruia Stoica ar fi refuzat să colaboreze cu ei, motiv pentru care aceștia cer ca pedeapsa finală să fie orientată spre maximum prevăzut de Codul Penal. Dacă va fi judecat pe vechiul Cod Penal, Gruia Stoica ar putea primi chiar și 10 ani de închisoare. Dacă va fi judecat pe Noul Cod Penal, acesta ar putea primi 7 ani de închisoare.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best bookmaker bet365