Best bookmaker bet365 Bonus

Menu

Accident grav în comuna Bărcănești

  • Accesări: 123

photo5886741867809319168-696x522Un accident rutier a avut loc la intrarea în comuna Bărcănești, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un tir. O persoană a fost încarcerată în interiorul autoturismului care a fost prins sub tir. Tirul era încărcat cu un motostivuitor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Raluca Vasiloae, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, o ambulanță SMURD, dar și un elicopter SMURD. Bărbatul încarcerat are 35 de ani și a suferit un trumatism cranio-cerebral grav. Acesta urmează să fie preluat de elicopterul SMURD.

sursa: ziarulincomod.ro

Rosal nu va mai colecta deșeurile din județ. Comunicat de presă

  • Accesări: 178

rosal-600 1SC Rosal Grup SA, operatorul de salubritate din Ploiești a anunțat că începând cu data de 5 iunie 2017 nu va mai colecta deșeurile menajere din mai multe zone din județ, inclusiv din municipiul Ploiești, ca urmare a conflictului avut cu firma care administrează rampa de deșeuri din cauza taxei de mediu impuse anul acesta. Iată mai jos comunicatul de presă emis de Rosal și foto-documentele atașate:

„Începând de astăzi, 05.06.2017, SC Rosal Grup SA se află în imposibilitatea de a colecta deseurile menajere din localitatile ce fac parte din zonele 2 si 6, pe care le deservește, inclusiv municipiul Ploiești, conform contractului 1792/ 13.09.2016 incheiat cu Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara   ’’Parteneriatul pentru Managementul Deseurilor Prahova’’.

Măsura ne este impusă ca urmare a faptului că SC Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deseurilor SRL , proprietarul singurei rampe ecologice la care suntem obligați prin contract să transportam spre depozitare deșeurile menajere, nu mai permite accesul mașinilor Rosal fără asumarea prin contract a platii contravalorii  ”taxei de mediu”, care  potrivit OUG nr. 196/2005 revine proprietarilor/administratorilor de depozite si nu operatorilor de salubritate. Subliniem faptul că începând cu luna ianuarie 2017 și până la finalul lunii mai 2017, SC Rosal Grup SA plateste  din resurse financiare proprii contravaloarea acestei taxe. Acest efort facut de subscrisa in scopul indeplinirii obligatiilor contractuale fata de cetateni nu mai poate fi sustinut din resurse proprii si in locul celui obligat prin lege.

Prin refuzul societatii Vitalia de a mai primi mașinile noastre in incinta rampei ecologice Boldesti Scaeni, fără asumarea platii contravalorii taxei de mediu, activitatea societatii noastre este pur și simplu blocată.

Compania noastră a notificat această stare de fapt tuturor institutiilor responsabile, așteptănd de la aceștia implicarea pentru identificarea soluției legale și corecte pentru rezolvarea situatiei create.

Ne cerem scuze utilizatorilor și partenerilor noștri și îi rugăm să înțeleagă faptul că până la reglementarea situației, Rosal se afla in incapacitatea de a-si onora  obligațiile contractuale.

Director Sucursala Prahova,

Catalin Ionita”

adrese 05.06.2017-1-page-001

adrese 05.06.2017-1-page-002

adrese 05.06.2017-1-page-003

adrese 05.06.2017-1-page-004

Lista localităților de unde Rosal nu va mai colecta deșeuri:

UAT-URI ADI
Nr. Crt.   Denumire Localitate
1 urban Primaria Ploiesti
2 urban Boldesti Scaieni
3 urban Slanic
4 urban Plopeni
Nr. Crt.   Denumire Localitate
1 rural Alunis
2 rural Aricestii Rahtivani
3 rural Barcanesti
4 rural Berceni
5 rural Bertea
6 rural Blejoi
7 rural Bucov
8 rural Cocorastii Colt
9 rural Cocorastii Misli
10 rural Cosminele
11 rural Dumbravesti
12 rural Filipestii de Padure
13 rural Filipestii de Targ
14 rural Floresti
15 rural Gorgota
16 rural Lipanesti
17 rural Magureni
18 rural Manesti
19 rural Olari
20 rural Paulesti
21 rural Poienarii Burchii
22 rural Puchenii Mari
23 rural Scorteni
24 rural Sirna
25 rural Stefesti
26 rural Targsorul Vechi
27 rural Tinosu
28 rural Valcanesti
29 rural Valea Doftanei
30 rural Varbilau
     
UAT-URI NON-ADI
1 rural ALBESTI PALEOLOGU
2 rural RAFOV
3 rural BALTA DOAMNEI

Duel verbal între social democratul George Botez şi primarul Dobre

  • Accesări: 251

cl boteznSalariile restante ale antrenorilor şi sportivilor Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au dus la o ceartă aprinsă între primarul Adrian Dobre şi consilierul George Botez, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de miercuri, 2 noiembrie.

După ce Titi Tudor a venit în faţa consilierilor şi a anunţat că este executat silit de către ANAF pentru că nu şi-a plătit impozitele aferente contractului PFA cu clubul sportiv, deşi nici măcar nu a încasat banii, o adevărată ceartă a izbucnit între Botez şi Dobre.

Totul pornind de la recomandarea edilului către antrenorul de box de a merge acasă şi să aştepte o nouă lege a sportului.

sursa: Jurnalul Prahovean

Comunicat ROSAL: Calendarul programului ”Curățenie de Primăvară”

  • Accesări: 166

rosal-600ROSAL a emis un comunicat de presă cu privire la calendarul programului „Curățenie de Primăvară”, inițiat de Primăria Ploiești, care se va desfășura până la data de 14 aprilie.

Calendarul programului ”Curățenie de Primăvară”Comunicat de presăRosal Ploiești va spori implicarea în realizarea la parametri oprimi a programului “Curatenie primavara” inițiat de Primăria Municipiului Ploiești la data de 20.03.2017, avand termen de finalizare pana la data de 14.04.2017.
Principala noastră țintă și preocupare constantă este aceea de a întreține la cele mai înalte standarde curățenia orașului.
Pentru atingerea acestui obiectiv avem nevoie de sprijinul constant al cetățenilor – beneficiari ai sericiilor noastre. Îi rugăm pe această cale să nu evite să ne contaceze atât pe noi, Rosal Ploiești, cât și Dispeceratul primăriei pentru a anunța eventualele probleme.
Știm că ei sunt cei mai obiectivi evaluatori ai muncii echipelor noastre de salubritate care vor acționa în zonele orașului conform programului de mai jos. De aceea, le solicităm sprijinul pentru a supraveghea activitatea echipelor operatorilor de salubritate care vor acționa în zonele lor.
Menționăm că pe durata derulării acestui program beneficiem de sprijinul Poliției Locale, care are ca prioritate sancționarea celor care depozitează si abandoneza gunoi pe domeniul bulic prejudiciind sănătatea și imaginea întregului oraș. Ne exprimăm convingerea că aceștia vor fi sancționați conform prevederilor legale.
Acțiunea, constând în:
– măturat străzi, alei, parcări;
– încărcat și transportat deșeuri vegetale și deșeuri rezultate din curațenia stradală;
– tuns gard viu;
– greblat spațiile verzi din zona blocurilor și aliniamentul stradal,
va fi coordonata de către inspectorii din cadrul Regiei Autonome de S.P. Ploiești.
Toate aceste activități se vor derula după regulile și programul stabilite împreună cu specialiștii primăriei Municipiului Ploiești sub coordonarea domnului primar Adrian Dobre.
Acesta este programul după care se derulează acestă amplă operațiune de
salubrizare și igenizare a domeniului public al Ploieștiului.I. Perioada 20-29.03.2017
Sector 1 : Cartier Bd. Bucuresti – zona cuprinsa de la Pod Tatarani (intrare in oras) partea dreapta, Cartier Petrolului spre strada Rafov, Cartier Motoi zona blocurilor strada Barcanesti – Bd. Bucuresti.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 2: Zona Colonie Teleajen – Cartier Mihai Bravu.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 3: Cartier Nord – zona cuprinsa intre strada Cameliei si conducte de termoficare, zona blocurilor strada Laurilor, strada Catinei pana la strada Romanitei.
Personal operator de salubritate care va interveni: 14 muncitori.Sector 4: Cartier Malu Rosu – Zidari.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 5: Cartier Vest 1 partial – zona cuprinsa intre Soseaua Vestului – strada Marasesti- pana la strada Arhip Nicolae, strada Baraolt, strada Ghe. Gr. Cantacuzino.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 6: Bd. Bucuresti – zona campus de la Pod Tatarani (intrarea in oras) partea stanga, Cartier Mimiu, zona blocurilor strada Industriei.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Nota: Echipa de 6 muncitori care sa intervina la curatenie – Parau Dambu incepand de la strada Avantului (Cartier Mihai Bravu) pe tot parcursul acestuia (Cartier Nord).
Perioada de interventie de la data de 20.03.2017 pana la finalizarea acesteia.II. Perioada 30.03 – 10.04.2017
Sector 1: Cartier Democratiei – Hasdeu – Jianu – Libelulei
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 2: Cartier Lupeni – Mircea cel Batran – zona case,Cartier Pielari, Cartier Mihai Bravu ( rest de executie).
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 3: Cartier Gheorghe Doja – Cartier Radu de la Afumati.
Personal operator de salubritate care va interveni: 14 muncitori.Sector 4: Cartier Ghe. Gr. Cantacuzino – zona blocurilor si strazilor.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 5: Cartier Penes Curcanul
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 6: Cartier Casin, Cartier Eroilor, Sala Sporturilor.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.
III. Perioada 11- 14.04.2017
Sector 1: Cartier Tineretului, Cartier Pictor Rosenthal.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 2: Cartier Bereasca (partea dreapta dinspre str. Strandului), Zona Postei.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 3: Cartier Bereasca ( partea stanga dinspre str. Strandului), zona Transilvaniei.
Personal operator de salubritate care va interveni: 14 muncitori.Sector 4: Zona Targovistei, Zona Laboratorului – Poligonului.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 5: Zona Tudor Vladimirescu, Popa Farcas, Torcatori, Lobacevski.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.Sector 6: Zona Bobalna, Ana Ipatescu.
Personal operator de salubritate care va interveni: 10 muncitori.DIRECTOR
ROSAL SUCURSALA PLOIESTI
IONIȚĂ CĂTĂLIN

Liberalii au încercat să blocheze activitatea Hipodromului din Ploieşti

  • Accesări: 263

cl nounDezbateri aprinse în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Ploieşti de miercuri, 2 noiembrie. Două ore au durat discuţiile privind aprobarea tarifelor pentru folosinţa spaţiilor din incinta Hipodromului Ploieşti

Liberalii au venit la şedinţa CL cu ordinul de a nu vota proiectul, semn că îşi doresc ca Ploieştiul să fie un oraş blocat. Au solicitat ca tarifele să fie scăzute la valoarea celor prevăzute iniţial în contractul de finanţare.Social democraţii au solicitat ca tarifele să fie actualizate ca valoare.

Viceprimarul Cristian Ganea, vizibil iritat, l-a întrebat pe primarul Dobre de ce i-a dat în atribuţii CSM, inclusiv Hipodromul, dacă acţionează pe la spate şi îi blochează deciziile.

George Botez, preşedintele de şedinţă, a solicitat o pauza de consultări pentru a cere lămuriri scrise proiectantului.

Proiectantul Hipodromului a transmis scris că că tarifele de la obiectivul hipic sunt stabilite de Consiliul Local. Astfel, proiectul a fost adoptat cu 19 voturi, iar Hipodromul poate începe activitatea

Din păcate, liberalii au demonstrat că nu doresc ca Ploieştiul să revină pe harta competiţiilor hipice naţionale, tărăgănând un proiect care trebuia adoptat în câteva minute.

sursa: Jurnalul Prahovean

The Best bookmaker bet365